Curs de Supraviețuire Ortodoxă

curs

Blogroll

Iubirea de vrăjmași PDF Imprimare Email
Religie
Scris de Arhiep. Andrei Rimarenko   
Luni, 08 Octombrie 2018 11:53

Apostle_Paul_Orthodox_Icon_2__27523.1409677466.1000.1200_largeÎncepând cu duminica „talanților”, citirile de duminică ne-au arătat cum un talant (puterea pe care ne-o dă Domnul fiecăruia dintre noi pentru a împlini poruncile Sale de iubire a lui Dumnezeu și a aproapelui ) se arată în diferitele virtuți creștinești ale sufletului uman: în duminica „femii canaanite” – smerenia adâncă, în „pescuirea minunată” – ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și credința nestrămutată. Iar pentru această duminică, în citirele din Apostol și din Evanghelie se arată îndurarea îndelungată, marea mângâiere duhovnicească, și mai ales bucuria de negrăit ascunsă în mila și iubirea dușmanilor. Potrivit înțelegerii umane, ultima dintre ele pare să fie nenaturală, dar datorită puterii talantului dat de Domnul, ea este posibilă, datătoare de bucure și minunată.

Iată ce ne spune Apostolul astăzi: „Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!” (II Cor. 11:31). Ce înseamnă asta? Ce va spune Apostolul mai departe dacă începe cu „nu mint”? El ne dezvăluie ce i s-a întâmplat în Damasc: : „În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, și printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.” (II Cor. 11:32-33). După cum vedeți, începeau groaznicele timpuri de martiriu pentru creștinii care trăiau la începutul mărturisirii, după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos. Apostolul Pavel mergea la Damasc să-i prigonească pe creștini. Dar pe drumul, Domnul Însuși i-a apărut într-o viziune și i-a spus: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti??" (Faptele Apostolilor 9:4). Iar adevărul i-a fost revelat Apostolului Pavel. Mesia, adevăratul Mesia, i-a apărut lui pe drumul spre Damasc. Iar când a ajuns la Damasc, în loc de a-i prigoni pe creștini, el însuși a început să-L mărturisească pe Hristos. Știindu-i trecutul, la început nu l-au crezut. Dar mai târziu, când au crezut, au început să creadă că este vândut, un dușman al evreilor. Din acest motiv, Apostolul Pavel începe pasajul cu vorbele: „nu mint”. Deoarece pentru a-L mărturisi pe Hristos ca Mesia care a venit, era nevoie de tărie și de un har special de la Dumnezeu, talantul pe care Dumnezeu îl dă slujitorilor săi pentru a întări un astfel de mărturisitor. Iar aici, același talant care l-a întărit mai devreme, în Damasc, pe Apostol, când aproape că a fost prins pentru a fi martirizat (și doar un miarcol l-a salvat din mâinile lor), același talant l-a întărit și l-a încurajat chiar acum.

Și mai departe, în aceeași Epistolă, Apostolul Pavel ne arată în detaliu ce mai exact i-a întărit duhul într-o încercare atât de dificilă: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. (II Cor. 12:2) O revelație misterioasă. Acolo, Hristos a apărut pe drum, iar aici, Hristos i-a arătat lui o mare milă. I-a arătat starea în care sufletul simte „al treilea cer”, o stare a duhului, o pace a inimiii imposibil de mărturisit.

Așadar în citirea de azi, Sfânta Biserică ne arată că era ceva în martiriul primilor creștini care le dădea tărie, o putere neomenească, iar acest ceva era același talant dumnezeiesc, darul lui Dumnezeu. Era o pace a sufletului care era mai presus de toată suferința, de toate necazurile, era dincolo de toate lucrurile.

Această tărie duhovnicească ne este arătată nouă astăzi pentru a ne fi ziditoare. Trebuie să-I urmăm Domnului. Dar cum să începem? Evanghelia de astăzi ne arată începuturile, primii pași pe care un creștin trebuie să-i facă pentru a merge. Dacă vă amintiți, Evanghelia spune: „Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. (Luca. 6:34-35).

„Iubește-ți vrăjmașii” Acesta este primul pas pe care Evanghelia de azi ni-l prezintă, pentru a primi tăria pe care și Apostolul Pavel a primit-o în viziunea sa a celui de-al treilea cer, pe care au primit-o și toți martirii . Să pășim pe această nouă cale. Și vom primi revelația care ne va ajuta în acele momente înfiorătoare când supărarea năvălește în suflet, când suferințele sunt peste tot. Aceste supărari și suferințe vor trece. Da, ne vor lăsa, pentru că în acel moment harul și lumina dumnezeiască a lui Hristos ni se vor revela și ne vor întări să ducem povara vieții pământești, așa încât să fim mângaiați de Hristos în viața veșnică.

 

Share/Save/Bookmark
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Joomla 1.5 templates free, site hosting business.

Caută

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner