Prezentăm un fragment din cartea autoarei Ludmila Perepiolkina, „Ecumenismul - o cale către pierzanie”, dedicat problemelor teologice ale influentei școli ortodoxe de la Paris. Cartea, care atinge multe alte subiecte arzătoare pentru un ortodox din zilele noastre, poate fi citită online în varianta engleză aici.

Cuvântul ,,Sophia”  tradus din limba greacă înseamnă ,,Înţelepciunea Divină”. Aşa cum este folosit în Biblie, conceptul desemnează o însușire generală a Dumnezeirii, puterea Sa atot-înţeleaptă, precum şi judecata sa Sa superioară.

Termenii care personifică Înţelepciunea, folosiţi de obicei în Vechiul Testament, mai ales în acele pasaje care se apropie de Noul Testament, şi de revelaţia lui Hristos, au fost înțeleși în mod unanim de către Sfinţii Părinţi ca referindu-se la Ipostasul Fiului lui Dumnezeu. De pildă, aşa este şi înţelegerea universală a Bisericii cu privire la cuvintele despre Înţelepciune cuprinse în Cartea Proverbelor (9,1-9).

Documentele Primului, ale celui de-al Treilea, al Şaselea şi al Şaptelea Sinod Ecumenic dau mărturie pentru faptul că întreaga Biserică Ortodoxă a recurs la termenul de Înţelepciune Dumnezeiască cu referire la cel de-al Doilea Ipostas Divin. Astfel, Primul Sinod Ecumenic vorbea despre Înţelepciunea de nepătruns, ,,Care a făcut toate cele create” – despre Înţelepciunea necreată, nenăscută, Înţelepciunea cea fără de început, adică despre Hristos, pentru că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (Corinteni 1, 24). [140].

În documentele celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic citim: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Înţelepciunea necreată a lui Dumnezeu Tatăl, Care S-a arătat în trup, şi prin marea şi dumnezeiasca Sa iconomie, ne-a eliberat din cursele idolatriei, luând firea noastră, a înnoit-o prin lucrarea împreună a Duhului, Care se împărtăşeşte de mintea Lui…” [141].

,,Din cele mai vechi timpuri şi până spre zilele noastre, în multe ţări ortodoxe au fost sfinţite biserici în cinstea Domnului Iisus Hristos – Înţelepciunea lui Dumnezeu”. Acest fapt adevereşte faptul că cuvintele ,,Înţelepciunea lui Dumnezeu” se referă la cel de-al Doilea Ipostas Dumnezeiesc [142].

Protopopul Mihail Pomazansky observă faptul că în general, bisericilor creştine primare li se dădeau adesea denumiri ale unor concepte creştine. Astfel, în Calcedon, exista o biserică a Sfintei Irina – ,,nu a sfintei muceniţe Irina, ci în cinstea Irinei, pacea lui Hristos”, după cum se lămureşte în Mineiul (Vieţile Sfinţilor puse în ordinea sărbătoririi lor) zilei de 27 ianuarie. ,,În Constantinopol, Sfântul Grigorie Teologul a rostit binecunoscutele sale cuvinte depre Sfânta Treime în biserica Anastasiei – nu a muceniţei Anastasia, ci a Anastasiei, Învierii lui Hristos. Tot astfel este şi biserica Paraschevei – nu a muceniţei Parascheva, ci a Paraschevei – a zilei de vineri a patimilor şi pogorârii la iad a Mântuitorul nostru (zugrăvită adesea în icoanele străvechi).”

,,Prin urmare”, spune protopopul M.Pomazansky ,,trimiterea făcută de sofiologi la tradiţia Bisericii din Răsărit în legătură cu păstrarea ideii de Sophia care s-ar fi exprimat prin construirea de temple ale Sfintei Sophia şi prin pictarea de icoane este mult prea forţată” (protopopul Mihail Pomazansky ,,O zhizni, o vere, o Tserkvi” (Despre Viaţă, Credinţă şi Biserică, o colecţie de articole, ediţia a doua, Jordanville, 1976, pag.136).

Învăţăţura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii despre Iisus Hristos ca Înţelepciune a lui Dumnezeu şi despre acest nume dat celui de-al Doilea Ipostas Divin a fost înţeleasă ca un ,,adevăr limpede şi de netăgăduit al întregii Biserici universale” [143].

Şi totuşi, pseudo-înţelepciunea acestei lumi a ales să înţeleagă prin termenul vetero-testamentar de ,,Sophia”  o fiinţă personală aparte de natură spirituală.

Scrierile lui Vladimir Soloviev (1853 – 1933) au contribuit în multiple feluri la răspândirea în Rusia a mitologiei sofianiste. Acest gânditor strălucit a exercitat o înrâurire enormă asupra filosofiei religioase ruse şi asupra gândirii teologice. Influenţa lui este foarte mare chiar şi astăzi.

Conceptul de Sophia ocupă un loc excepţional în scrierile lui Soloviev [144] unde a suferit tot felul de metamorfozări. El l-a asociat cu Hristos, cu ,,sufletul lumii” (World Soul), cu ,,umanitatea perfectă şi universală-veşnică”, cu Maica Domnului, cu ,,Îngerul păzitor la lumii” [145]. Sophia (lui Soloviev) a dobândit şi o înfăţişare spirituală discutabilă, total diferită – aceea a Eternului Feminin (Die ewige Weiblichkeit) care s-a ridicat pe temelia romantismului, a cabalei rabinice şi a unei imaginaţii năvalnice de natură gnostică.

Înfăţişarea feminină a Sophiei avea şi o însemnătate aparte pentru Soloviev. Ea a fost un fel de experienţă de dragoste mistică ce l-a însoţit toată viaţa. ,,Sophia” i-a inspirat nu doar poezia ci şi întreaga creativitate filosofică. Pentru filosoful Soloviev, ea nu era atâta un fenomen contemplativ, cât unul real-mistic (indiferent cât de paradoxal ar putea să sune asta). Soloviev (ca şi pr. S.Bulgakov mai târziu) a avut o percepţie vizuală a Sophiei iar el a descris aceste întâlniri mistice cu imaginea ei în poemele sale lirice cele mai intime care au inspirat ulterior întreaga generaţie a simboliştilor ruşi (A.Blok şi A.Bely în special).

Nu am vorbi despre această înşelare duhovnicească evidentă şi despre această ,,aventură” metafizică întrucâtva sinistră a lui Soloviev cu ,,Sophia” dacă ele nu ar fi continuat şi în învăţăturile a doi renumiţi gânditori teologici ai secolului XX – preoţii Pavel Florensky şi Serghei Bulgakov (foto) care au astăzi atât de mulţi adepţi în Rusia şi în multe alte ţări.

Aceşti ucenici şi adepţi făţişi ai lui Vladimir Soloviev s-au îmbibat nu doar de ambiguitatea gnostico-panteistă a învăţătorului lor, ci şi de a sa ,,nebulozitate a iluziei erotice” (protopopul George Florovsky). În cadrul meditaţiilor lor intelectuale asupra Eternului Feminin, a Sophiei, Florensky şi Bulgakov l-au lăsat cu mult în urmă pe Soloviev prin născocirea unor imagini ale ei mult mai blasfemiatoare. Dacă, potrivit lui G.Florovsky, învăţătorul lor a încercat să dea naştere unei ,,sinteze ecleziastice ieşite dintr-o experienţă ne-ecleziastică”(35), aceşti doi propovăduitori ai Sofianismului erau investiţi în rang de clerici.

Arhiepiscopul Serafim Sobolev vorbeşte despre doctrina sofianistă a lui Florensky şi Bulgakov ca despre ,,o  învăţătură cu adevărat eretică, având o viziune despre lume gnostică şi păgână” care conduce la un ,,haos dogmatic”[146].

Despre teologia pr. S.Bulgakov, acest Arhiepiscop scrie că ,,nu este doar o desfăşurare aberantă a gândirii teologice, ci şi păcatul cel mai grav. Potrivit Sfinţilor Părinţi, cel mai mare păcat este cel împotriva credinţei ortodoxe pentru că nu-şi trage rădăcina din slăbiciunile scuzabile ale firi omeneşti, ci este un păcat al naturii noastre duhovniceşti care ne lipseşte de harul Duhului Sfânt” [147]. Fiind o erezie, învăţătura sofianistă, spune Arhiepiscopul Serafim, ,,poate pune în primejdie însăşi existenţa Credinţei Ortodoxe pe pământ, dacă nu este respinsă în mod hotărât şi condamnată de către Autoritatea Supremă Bisericească” [148].

Mai târziu în Rusia, ideile sofianiste ale preotului Pavel Florenski şi ale protopopului Serghei Bulgakov au fost răspândite din ce în ce mai mult. Pentru mulţi oameni, chestiunea Sophiei este şi acum destul de neclară.

Din acest motiv, este extrem de important de ştiut că Sofianismul a fost condamnat de două ori prin hotărâre sinodală, după cum reiese din două documente:

1)          O hotărâre a Patriarhiei Moscovei din data de 24 august 1935, nr.93

În acest document se spun următoarele: ,,Prin hotărârea noastră din 24 august 1935 s-a stabilit că:

i) învăţătura profesorului şi protopopului S.N.Bulgakov – care, prin tâlcuirea sa (sofianistă) neobişnuită şi arbitrară, denaturează adesea dogmele credinţei ortodoxe, care în anumite puncte repetă făţiş învăţături mincinoase deja condamnate prin hotărâri sinodale ale Bisericii, şi din care pot rezulta concluzii care se pot dovedi chiar vătămătoare pentru viaţa duhovnicească – această învăţătură trebuie recunoscută ca fiind străină de Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, iar toţi fiii şi slujitorii ei credincioşi trebuie să fie preveniţi să nu primească această învăţătură.

ii) Acei cucernici arhipăstori ortodocşi, clerici şi mireni care au îmbrăţişat în mod nechibzuit învăţătura lui Bulgakov şi care au susţinut-o  prin predicile şi lucrările lor, atât scrise cât şi tipărite, urmează a fi chemaţi să-şi îndrepte greşelile comise şi să fie credincioşi statornici ai ,,învăţăturii celei adevărate”.

2)      O hotărâre a Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 17/30 Octombrie 1935 cu privire la noua învăţătură a protopopului Serghei Bulgakov despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu.

Primele trei puncte ale acestei Hotărâri stabilesc următoarele:

i)                                 A se recunoaşte învăţătura protopopului Serghei Bulgakov despre Sophia ca Înţelepciune a lui Dumnezeu drept eretică .

ii)                  A se informa Mitropolitul Evloghie despre această Hotărâre a Sinodului şi a-i cere ca să-l mustre pe protopopul Bulgakov cu intenţia de a-l îndemna să renunţe public la învăţătura sa eretică cu privire la Sophia şi să facă un raport despre urmările acestei mustrări către Sinodul de Episcopi al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor.

iii)                În situaţia în care protopopul Bulgakov nu se căieşte, prezenta Hotărâre a Sinodului care condamnă erezia Sofianistă trebuie să fie adusă la cunoştinţa tuturor Bisericilor autocefale.”

Printre lucrările care resping ereza sofianismului, oricine trebuie să menţioneze mai întâi de toate lucrările Sfântului Ioan (Maximovici) [149] şi cartea Arhiepiscopului Serafim (Sobolev) ,,O nouă învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu”, Sofia, 1935.

Pe langă această carte, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Serafim a dedicat şi o altă lucrare acestei chestiuni – ,,Susținerea de către protopopul S.Bulgakov a ereziei Sofianismului, în faţa condamnării ei de către Sinodul de Episcopi al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor”, Sofia, 1937. Lucrările menţionate mai sus, scrise în duh patristic, zdrobesc cu totul erezia sofianistă a lui Bulgakov şi a lui Florensky.

Hotărârea Sinodului de Episcopi al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor care a condamnat învăţătura mincinoasă a protopopului S.Bulgakov s-a întemeiat pe o cercetare teologică deosebit de serioasă făcută de Arhiepiscopii Ioan (Maximovici) şi Serafim (Sobolev). Pentru acest motiv, pretenţia sofianiştilor că acei Episcopi care l-au declarat eretic pe Bulgakov nu i-ar fi citit lucrările este o minciună nefondată.

O altă minciună premeditată este afirmaţia făcută de un cleric al patriarhiei Moscovei, egumenul Andronic (Trubachev), rudă cu Florensky şi un propagator al ideilor acestuia, potrivit căreia ,,în Biserica Rusă din Afara Graniţelor, cinstirea lui Florensky ca mucenic a început din 1981. Numele şi chipul său se pot găsi în icoana Noilor Mucenici. Pr. Pavel este venerat în mod aparte ca un mucenic de către Frăţia Sf. Gherman de Alaska (California)…” (Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr.12, pag 31) [150].

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, prin Întâi Stătătorul ei Mitropolitul Vitalie, a făcut următoarea afirmaţie cu privire la presupusa proslăvire a preotului Pavel Florensky: ,,În numele Consiliului şi al Sinodului de Episcopi, biroul de redacţie al acestui curier face următorea înştiinţare categorică despre faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nici măcar nu a luat în consideraţie şi nu poate purcede la o astfel de proslăvire. S-a produs o greşeală supărătoare de un caracter pur iconografic. Pe icoana Noilor Mucenici ai Rusiei a fost înscris numele, dar nu şi chipul lui Pavel Florensky.

Dacă face un studiu amănunţit al cărţii pr. Pavel Florensky, intitulată pretenţios ,,Stâlpul şi Temelia Adevărului” şi al celorlalte lucrări ale sale, cititorul ortodox se confruntă cu o imagine a acestui preot proeminent având un suflet turbulent care s-a aruncat în marea teologiei fără busolă şi care navighează spre o destinaţie care nu-i este nimănui cunoscută, nici măcar lui însuşi”. (Mitropolitul Vitalie, Curierul Ortodox, o publicaţie lunară a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, SUA şi Canada, nr. 30/31, pag.5-6).

Patriarhia Moscovei a răspândit această învăţătură mincinoasă a preotului Pavel Florensky şi a protopopului Serghei Bulgakov o lungă perioadă de timp. Mulţi ierarhi ai Patriarhiei Moscovei au vorbit şi scris despre ei; printre aceştia se numără: patriarhul de acum Alexei al II-lea (Cuvântare rostită la cea de-a opta Adunare Generală a KEC, Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr.1, 1980). Mitropolitul Rostovului Vladimir, fost rector al Academiei Teologice de la Moscova (Teza de doctorat, a se vedea Opere Teologice,  Culegerea 21; discursul rostit la Academia Teologică din Moscova pe 22 februarie 1982, Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr. 4, 1982); Mitropolitul Filaret de Minsk şi Grodno, exarhul patriarhului Bielorusiei, fost rector al Academiei Teologice din Moscova, Mitropolitul Pitirim de Volokalamsk, preşedintele Comitetului de tipărituri al Patriarhiei Moscovei (Opere Teologice, culegerea 5; JPM nr. 4, 1969; JPM, nr. 1, 1975, cuvântare rostită la Uppsala; JPM nr.4, 1982), Mitropolitul Kiril de Smolensk, fost rector al Academiei Teologice din Leningrad (acum St.Petersburg) – Academia Teologică din Leningrad, JPM, nr.7, 1982).

Lista celor ce aparţin de Patriarhia Moscovei şi scriu în mod apologetic despre Florensky şi Bulgakov poate fi întregită cu multe nume de clerici, profesori şi dascăli de la Academiile Teologice din Moscova şi Leningrad. Să numim doar pe câţiva dintre ei: arhimandritul Platon (Igumenov), profesor la Academia Teologică din Moscova (lucrarea de admitere, Sfântul Serghie şi Lavra Sfintei Treimi, 1978, JMP, nr.10, 1989), M.A. Starokadomsky (JPM, nr. 4şi 8, 1969); protopopul Ioan Kozlov, A.I. Georgievsky (Vocea Ortodoxiei, nr.2,1971), arhimandritul Inochentie (Prosvirnin), egumenul Andronic (Trubachev), arhimandritul Ianuarie (Ivliev), protopopul Vladimir (Fedorov), ambii fiind dascăli la Academia Teologică din Sankt Petersburg, şi mulţi alţi clerici ai Patriarhiei Moscovei.

Lista de mai sus este o dovadă însemnată a rolului jucat de Patriarhia Moscovei pentru cauza răspândirii ideilor sofianiste în Rusia.

În plus, Jurnalul Patriarhiei Moscovei (JPM) a fost în primul rând, până de curând, singura lectură spirituală îngăduită de autoritățile sovietice milioanelor de ortodocși din Rusia; acești oameni erau, în general, nu doar neinstruiți din punct de vedere teologic, ci erau chiar lipsiți de catehizarea cea mai elementară. Și ca lucrurile să fie şi mai rele, paginile acestui jurnal au înfăţişat vreme de câteva decenii o fotografie a ,,urâciunii pustiirii”. JPM predica, pe lângă ecumenism, tot soiul de învăţături mincinoase sau chiar erezii clericilor Patriarhiei Moscovei şi multor altor suflete nevinovate.

Și apoi, după toate probabilităţile, ereziei sofianiste i se acordă cea mai mare cinstire. Această erezie, deghizată în ,,creativitate teologică” este impusă studenţilor de la academiile şi seminariile teologice, adică viitorilor preoţi şi teologi; ea este subiect de doctorate şi dizertaţii; iar în prezent, mulţumită pildei date de Patriarhia Moscovei, ziarele şi revistele mireneşti vorbesc adesea despre Florensky şi Bulgakov, discutându-se despre ei pe larg timp de ore întregi şi la radio şi televiziune.

Erezia sofianistă a pătruns atât de adânc în minţile multor clerici ai Patriarhiei Moscovei şi ale turmelor lor, le-a otrăvit aşa de mult conştiinţa încât nu mai poate oricine să se elibereze din ghiarele ei!

S-au scris lucrări serioase despre sofianism, care supun unei critici riguroase această periculoasă învăţătură falsă. Trebuie subliniat faptul că sofianiştii deformează de regulă sau muşamalizează în mod repetat criticile aduse preotului Pavel Florensky şi protopopului Serghei Bulgakov. [151]

Explicarea esenţei ereziei sofianiste nu face obiectul acestui eseu. Îl trimitem pe cititor la lucrarea fundamentală a Arhiepiscopului Serafim (Sobolev) ,,O nouă învățătură cu privire la Sophia, Înțelepciunea lui Dumnezeu” (Sofia, 1935) care dezvăluie erezia sofianismului în temeiul faptului că această învăţătură mincinoasă a fost condamnată de Sinodul de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.

În lucrarea de faţă, suntem interesaţi de această erezie pentru că născocitorii ei, preotul Pavel Florenski şi protopopul Seghei Bulgakov au introdus un al patrulea ipostas feminin în Sfânta Treime prin intermediul unei învăţături concepute cu viclenie despre Sophia (care îşi trage rădăcinile din filosofia păgână a lui Platon, din doctrina cabalistă, precum şi din gnosticismul condamnat de Biserică, în special din gnosticismul valentinian şi al unor alţi teosofi gnostici de mai târziu). Câţiva paşi înainte şi ne apropiem de o ,,teologie a femeilor” şi de un vis feminist ecumenist despre ,,feminizarea” lui Dumnezeu. Auzim deja voci care vorbesc despre ,,zeiţa mamă” alături de ,,Dumnezeu Tatăl” al Creştinătăţii. Astfel, la cea de-a şasea adunare a CMB de la Vancouver (1983) unde a fost legalizată ,,preoţia femeilor”, numeroşi participanţi ,,le-au îndemnat pe femei să înlocuiască idea de Dumnezeu Tatăl cu aceea de zeiţa mamă [152]. Iar în 1983, femeile ecumeniste au declarat pe Sophia ca fiind (dumne)zeiţa lor căreia i se închină (vezi Capitolul 6).

,,Traduceri” noi ale Sfintelor Scripturi care conţin forme gramaticale feminizate au fost deja publicate. În ultimile decenii, Sfânta Biblie a fost supusă adesea deformării de către ,,traduceri noi” în limba engleză și în alte limbi.

Dar nici una dintre aceste ,,traduceri” nu a introdus atât de multe hule precum cea publicată de CMB în 1983 și intitulată ,,Lecționar de limbă atotcuprinzător”.

Pentru a le mulțumi pe feministe, CMB a hotărât să-L ,,elibereze” pe Cuvântul lui Dumnezeu de ,,sexism” prin îndepărtarea din Sfânta Scriptură a tuturor pasajelor unde se acordă ,,prioritate” bărbaților și sexului masculin.

În noua ,,traducere”, au fost introduse schimbări blasfemiatoare până și în expresii atât de sfinte precum ,,Dumnezeu Tatăl” care se citește acum ,,Dumnezeu Tatăl / Mamă”; ,,Fiul Omului” este înlocuit cu ,,vlăstarul /urmașul omului”; ,,Împărăția lui Dumnezeu” este înlocuită cu ,,sfera /domeniul lui Dumnezeu”; ,,Domnul”, fiind de gen masculin este înlăturat din Sfânta Scriptură și înlocuit cu ,,Ființa Suverană” care este de genul neutru. În locul lui ,,Domnul Dumnezeu”, noua ,,traducere” oferă pe ,,Dumnezeu Suveran”.

În Cartea Facerii unde ni se spune despre facerea omului, cuvântul ,,om” este înlocuit de cuvântul ,,umanitate”. La menționarea patriarhilor se adaugă și numele femeilor: ,,tatăl nostru Avraam/ și Sara și Agar mamele noastre”.

În Noul Testament, acolo unde vorbesc sfinţii evanghelişti despre minunile Mântuitorului, traducătorii ecumenişti spun că Hristos a vindecat o ,,persoană”. Rugăciunea arhierească a Mântuitorului la Cina cea de Taină potrivit Evangheliei Sfântului Ioan are o sonoritate deosebit de hulitoare în această traducere.

În scopul alcătuirii propriei lor Biblii, CMB a înfiinţat o Comisie condusă de un luteranul Victor Roland Gold. Ea se alcătuia din trei bărbaţi şi şase femei, dintre care una era călugăriţă catolică. În timpul lucrărilor comisiei, unul dintre membrii comisiei a părăsit lucrările pentru că s-a gândit că ,,această sarcină depăşeşte cu mult limitele îngăduite de conştiinţa sa”.

Cea mai mare dificultate pentru Comisie au prezentat-o cuvintele ,,Dumnezeu Tatăl”. Feministele au pretins că folosirea cuvântului ,,Dumnezeu/zeiţă” dar acest fapt s-a dovedit a fi inacceptabil; o înlocuire sugerată a se face prin cuvântul ,,părinţi” a părut de asemenea mult prea impersonală pentru aceşti inovatori; prin urmare, au venit cu termenul ruşinos de ,,Dumnezeu Tatăl nostru / Mama noastră” .

Criticii acestei lucrări scandaloase publicate sub titllul de ,,Extrase din Biblie” sunt cu totul îndreptăţiţi să comenteze că aceasta subminează însăşi temelia Creştinătăţii prin nimicirea totală a dogmei despre Sfânta Treime.

Falsificarea deliberată a Sfintelor Scripturi a dat naştere unor proteste furtunoase chiar şi din partea jurnalelor şi a gazetelor care sunt cu totul străine de religie, precum New York Times, Newsweek, Time, Human Events, etc.

În ciuda tuturor protestelor şi a criticilor larg răspândite, CMB a anunţat că susţine fără rezerve noul text al ,,traducerii” unor fragmente din Sfânta Scriptură [153].

Prin urmare, nu a fost deloc de mirare că reprezentanţii ,,teologiei femeilor” de la cea de-a Şaptea Adunare din Canberra şi-au permis să vorbească despre Maica Domnului în termeni familiari [154] sau să rostească o întrebare asemănătoare cu cea a Dr. Margo Kessman din Germania : ,,este Eva, cea care a năzuit să obţină cunoaşterea, la urma urmei, atâta de păcătoasă?” [155].

Este de remarcat faptul că ,,teologii”  amintitului Institut Teologic din Paris gândesc în mod asemănător. Astfel, unul dintre profesorii de acolo, Nicolae Osorgin, gândindu-se la Maica Domnului, menţionează: ,,Dacă ajungem la conceptul despre unitatea tuturor femeilor în chipul Maicii Domnului, în ordinea prezentului etern care îmbrăţişează tot ceea ce a fost şi nu a fost, atunci toate femeile (!) au şansa (!) de a deveni Maica lui Dumnezeu” [156].

[140] „Deianiia Vselenskikh Soborov” (Hotărârile Sinoadelor Ecumenice), Kazan, 1887, vol. I, pp.19-28.

[141] Ibid., 1892, vol.VII.

[142] Arhbiepiscopul Serafim (Sobolev) „Novoe uchenie o Sofii Premudrosti Bozhiei” (Noua învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu), Sofia, 1935,p.121.

[143] Ibid. p.121.

[144] Ludmila Perepiolkina, „Literaturno-kriticheskaia deiatelnost’ Vladimira Solov’eva v sisteme ego filosofskikh idei” (Activitatea de critică literară a lui Vladimir Soloviev in sistemul ideilor sale filosofice ). Tampere (Finland), 1995, pag.35-37, 196-199.

[145] A se vedea, de pildă,  lucrări ale lui Vladimir Soloviev precum „Chteniia of Bogochelovechestve” (Prelegeri despre firea Dumnzezeului Om) mai ales cele începând cu cea de-a șaptea prelegere/, Bruxelles, 1969, pag. 295-304; „Smysl liubvi” (Semnificația Dragostei) și o serie de lucrări filosofice și poetice ale sale.

[146] Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) „Novoe uchenie o Sofii” (Noua învăţătură cu privire la Sophia), pag. 513.

[147] Arhiepiscopul Seraphim (Sobolev) „Zashchita sofianskoi eresi protoiereem S. Bulgakovym pred litsom Arkhiereiskago Sobora Russkoi Zarubezhnoi Tserkvi” (Susținerea de către protopopul S. Bulgakov a ereziei sofianiste înaintea Sinodului de episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor), Sofia, 1937, pag.9.

[148] Ibid.

[149] Ieromonah Ioan (Maximovici). ,,Pochitanie Bogoroditsy i Ioanna Krestitelia i novoe napravlenie russkoi religiozno-filosofskoi mysli; Uchenie o Sofii, Premudrosti Bozhiei.” (Cinstirea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul şi o nouă direcţie în gândirea filosofico-religioasă rusă; Învăţătura despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu). Culegere de mărturii despre Cinstirea Arhiepiscopului Ioan (Maximovici).  Frăţia Sfântului Gherman de Alaska, Platina, California, 1980, pag 15-142.

[150] Despre Frăţia Sfântului Gherman de Alaska unde, potrivit egumenului Andronic ,,Pr. Pavel este cinstit în mod special” trebuie spus că această Frăţie nu mai există astăzi iar fostul ei cârmuitor Gherman (Podmoşenski) a fost caterisit ,,pentru încălcarea unor reguli canonice şi pentru manifestări de mândrie şi îngâmfare şi pentru nesupunerea faţă de autoritatea ecleziastică căreia îi era supus canonic” (Proces Verbal nr. 74 al întrunirii cu privire la caterisirea egumenului Gherman Podmoşenski a grupului de preoţi a consiliului eparhial al Eparhiei Americii de vest care a avut autoritatea de consistoriu bisericesc, 16 iunie 1988, nr. 3-4, pag. 80). În afară de asta, în Procesul verbal al consistoriului bisericesc se spune că ,,egumenul Gherman a părăsit de bună voie jurisdicţia Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, alăturându-se unei jurisdicţii necanonice a Mitropolitului Pancratie şi, în timpul interdicţiei ecleziastice, a săvârşit slujbe divine (ibid. Pag.80).

Asta nu a oprit Patriarhia Moscovei să arate oarecare atenţie ieromonahului caterisit Gleb Podmoşenski şi să facă reclamă revistei sale Russkii palomnik (Pelerinul rus) şi altor lucrări ale acestuia, în care acesta se răzbună împotriva Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.

Nu este de mirare că Podmoşenschi (fostul egumen Gherman) îl cinsteşte în mod deosebit pe Pavel Florenski şi împrăştie, la rândul său, idei sofianiste în Rusia.

[151] Printre criticii lui Florenski şi Bulgakov, pe lângă Arhiepiscopul Serafim, este nevoie să menţionăm pe V.N. Losky ((„Spor o Sofii” /Dezbatere despre Sophia/, Paris, 1936), şi protopopul profesor George Florovsky („Puti Russkago bogosloviia” /Modalităţile teologiei ruse/, Paris, 1937).

Dintre lucrările critice recente, merită menţionat articolul ,,Iz istorii Novgorodskoi ikonografii” / Din istoria iconografiei Novgorodului (Bogoslovskie trudy /Lucrări teologice/, coll. 27, M., 1986, pp. 61-80). Acest articol remarcabil a fost semnat de regretatul Mitropolit Antonie (Mel’nikov). Totuşi, înainte de a fi publicat în Lucrări Teologice – unde era încă un manuscris Samizdat – numele autorului a fost indicat prin iniţialele N.K.G. Din câte se ştie, acest articol aparţine profesorului MTA Nicolae Gavrilocivi Gavriuşin. Mitropolitul Antonie, care era pe atunci preşedintele colectivului editorial al Lucrărilor Teologice a putut să publice acest articol scris împotriva lui Florenski doar punându-şi numele sub el. De mare interes este şi articolul lui B. Iakovenko ,,Bogoslovsko-filosofskii modernizm sviashchennika Pavla Florenskogo v svete Pravoslaviia” (modernismul teologico-filosofic al preotului Pavel Florenski în lumina Ortodoxiei), Revista Zemlia (Pământul), nr.11, 1989; publicat şi în jurnalul Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor Tserkovnaia zhizn’ (Viaţa Bisericii), numerele 1-2, 1990, pag 36-64). În această lucrare, analizând lucrările preotului Pavel Florenski, autorul vorbeşte îndeosebi despre păgânismul ereziei sofianiste, despre ,,cinstirea numelui lui Dumnezeu” ,  despre ,,erezia cinstirii icoanelor”, despre magie, ocultism, modernism religios şi celelalte aspecte ale învăţăturii predicate de acest ereziarh care este atât de apreciat de către liberalii din Biserică.

[152] Profesorul K.Galitis ,,Majorităţii protestante nu trebuie a i se îngădui să hotărască în numele Ortodoxiei!”, Orthodoxos Typos, Nr. 576, Atena, 14.10.1986, pag.4, col.5; a se compara cu Jurnalul 6 al Adunării CMB Canvas, nr. 14, Vancouver, 10.8.1983, pag.2, col.4.

[153] A se vedea New York Times, 15.10.83; Newsweek, 24.10.83; în ruseşte, tema ,,noii traduceri” a Bibliei a fost dezbătută de câteva ori în Pravoslavnaia Rus’ (Rusia ortodoxă), nr.21, 1/14 noiembrie 1983, nr.2, 15/28 ianuarie 1984, publicată de Editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, USA.

[154] Vezi  articolul „Femeile vor mai mult decât o schimbare ,timidă’ ” în cel de-al 7-lea Buletin informativ al Adunării CMB de la Canberra, Paragraful nr. 1, Canberra, 7-8.2.1991, pag.3.

[155] Ibid., pag.3, co1.3.

[156] A se vedea interviul acordat de  Nicolae Osorgin revistei Beseda (Dezbatere) Nr. 7, Leningrad-Paris, 1988, pag. 199.

Preluare a traducerii de pe blogul https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com