Blogroll
- BBC Uses New Weaponized Weather Language For Storm "Burt" In Ireland—"Explosive Cyclogenesis"-- X Accounts Also Spread Alarmism; Others Claim Flood Reports From Burt Are Very Exaggerated, "…Sod all"
- St. Ephraim the Syrian on Christ's Divine and Human Natures
- Stradbally, Ireland, November 22, 2024
- The Parable of the Good Samaritan
- What Does It Take for Us to Have a Heart for God?
- The Parable of the Good Samaritan
- ADD Preppers: Did You Know You Can Make A Fire For Heat And Cooking With Tin Cans, Toilet Paper, And Rubbing Alcohol?
- A Scattered Life and an Attentive Life
- Offsite Post: ‘A Christian Anthem for Dixie’
- Interview 1914 – If You Can’t Beat ‘Em, ATACMS! (NWNW #572)
- The Mother Road: In 1962, Dale Peterson's Father Took A Road Trip From West To East On Rt. 66 With Two Friends; He Kept A Detailed Log, And It's Fascinating, Funny, and Reassuring
- A Substack Essay About How To Confront Bad, Bad News But Still Leave Room For Joy
- Danse Macabre: The Nurses Were Dancing But We’re In The Dark
- The Truth Barrier Goes Pro: Breaking Fascinating Story From Renowned UK Journalist and Filmmaker, Who Researched One Of The Most Baffling Aspects Of The Covid PSY Op: The Dancing Nurses
- Interview 1913 – The Future of Decentralized Media on Collapse Life
- Offsite Post: ‘Yankee Cain and Southern Seth’
- 8 Miracles of Archangel Michael
- New CHD Book Presents Analysis of COVID Policy by Independent Scientists
- Becoming Sovereign – #SolutionsWatch
- How to Get Your Tax Cattle to LOVE Digital ID
- Offsite Post: ‘Louisiana Freedom Caucus Needs a Little More Muscle in Easter Defense’
- Interview 1912 – War of the Words on Quite Frankly
- New research examines the role of the immune system in the development of Autism Spectrum Disorder
- How to Verify a Quote – #SolutionsWatch
- Offsite Post: ‘Saint Benedict’
- Offsite Post: ‘Escaping the LGBT Briar Patch’
- CHD Scientists Identify 19 Different Diseases Associated with Routine Infant Vaccine
- Cosmas of Maiuma and John of Damascus: Brothers, Friends, and Hymnographers of the Orthodox Church
- Offsite Post: ‘Icons Are a Great Fit for the South’
- Actress Juliette Binoche Acclaims Saint Paisios the Athonite and Byzantine Iconography In Award Speech
- Holistic Vet Reveals Veterinary Medicine’s Dark Underbelly in New Memoir Published by CHD
- Battle for Love
- Kids and COVID: Costly Mistakes That Must Never Happen Again
- Movie: "Saint Chryse - A Ray of Light in the Years of Slavery" (2023)
- Signs to recognize the Antichrist – Fr. Dumitru Stăniloae
- Semnele pentru recunoașterea lui antihrist – Pr. Dumitru Stăniloae
- The Mysteries of Matthew’s Gospel: Was It Really Written Before the Others?
- The "Policing" of our Lives (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- The Medical-Pharmaceutical Killing Machine
- Miracles Amidst the Siege: How St. Sergius Defended the Trinity Lavra from Polish and Lithuanian Troops
- “Someday You Will Throw Dirt on Me.”
- “May Paradise consume you!” Elder Cleopas of Romania (†1998)
- “Mânca-v-ar raiul!” Cuviosul Cleopa de la Sihăstria (†1998)
- The Final Days of the Iconic Fashion Designer Billy Bo
- Autobiography of Alexandros Papadiamantis
- A hindu convert to Orthodoxy
- Un hindus convertit la Ortodoxie
- Alexandros Papadiamantis Resource Page
- How to fight any passion
- Pr. Serghei Baranov – Cum să te lupți împotriva oricărei patimi
- The Catacomb Church (1991)
- The story of a repentant Sergian Priest!
- A brutal crush and a dark Ecclesiastical secret!
- Tortured for Orthodoxy: concerning Mother Joanna (†1998)
- 41 Testimonies: on Sergianism and the "ecclesial" status of the Soviet Church
- Hymn of love
- Imnul iubirii
- The Eternal Day
- Follow Me
- I will give you rest
Cele mai citite
- Să învățăm să iubim
- Dostoevsky for Parents and Children: (IV) Merchant Skotoboinikov's Story
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
- O mica problema de retorica
- O stire: moartea presei.
- 101 carti de necitit intr-o viata
- Totalitarism homosexual
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- Cu ochii larg închiși
- Evolutionism pe intelesul tuturor
A mânca împreună |
Ce citim |
Scris de Ninel Ganea |
Miercuri, 08 Aprilie 2015 23:40 |
Potrivit cardinalului Newman, în foarte multe privințe a gândi cum trebuie nu înseamnă altceva decât a merge pe urmele lui Aristotel. Cine citește, însă, discuția filozofului despre cel mai bun regim politic din “Politica” va rămâne surprins să constate insistența pe care Stagiritul o acordă meselor în comun. Pentru Aristotel, a mânca în public, alături de restul comunității relevante, era o modalitate de a întări coeziunea polisului și a educa tineretul. Nu era doar un atribut printre altele într-un design instituțional, ci o piesă de rezistență pentru o comunitate reușită. Orașul devenea o singură mare familie când se așeza la aceeași masă. Filozoful nu numai ca nu pune sub semnul îndoielii avantajele acestui obicei, în sprijinul căruia aduce numeroase dovezi istorice, dar se preocupă, în tratatul său politic, cu o grijă specifică, de amplasarea și de modul lor de organizare. Nu este uitat niciun grup și fiecare clasă are o poziție bine stabilită în această “alimentație publică”. Aristotel nu face inovații în acest subiect. Tradiția “syssitia” era aproape omniprezentă în insulele grecești și în zona Mediteranei. Pe lângă celebrele mese în comun ale cretanilor și spartanilor, care deveneau, se spune, mai buni luptători datorită acestor practici, același obicei putea fi întâlnit în Cartagina și în sudul Italiei. Odată cu apariția creștinismului, mesele publice devin agape și îi adună laolaltă pe oamenii care îl mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu. Originea lor se găsește în comunitățile apostolice, iar obiceiul era ca după Liturghie și Împărtășanie creștinii să ia masa împreună, deși există controverse istorice legate de cronologia exactă a momentelor. Trimiterea la Cina cea de Taină este mult prea transparentă pentru a mai insista acum asupra ei, însă este important de remarcat că exista o notă caritabilă a acestor adunări. Cei înstăriți asigurau mâncarea necesară pentru agape la care participau creștini fără mijloace suficiente, chiar și sclavi. Luatul mesei în comun, indiferent de statut, punea semnul de egalitate între indivizi. Sclavul și stăpânul erau oricum la fel în fața lui Dumnezeu, însă agapa asigura o relaxare a condiției de rob și ameliora asperitățile de castă. “Din acest motiv, agapa a fost una din primele lovituri pe care creștinismul le-a dat sclaviei (…) putem fi siguri că nicăieri în lumea romană nu a existat o asemenea ilustrare a ”Libertății, Egalității și Fraternității” ca în jurul mesei de agapă”, scria Lee Cole, într-o istorie a fenomenului. Practica a luat amploare pe măsura succesului repurtat de creștinism, iar în primele trei secole după Hristos a cunoscut apogeul. Sf. Ioan Gură de Aur descria astfel agapa creștinească: “Cel mai frumos și folositor obicei; pentru că a fost un sprijin al dragostei, o mângâiere a tristeții și o disciplină a smereniei”. Mai aproape de zilele noastre, comuniștilor nu le-a scăpat rolul important pe care l-ar putea juca mâncatul la comun, așa că au creat în Uniunea Sovietică o arhitectură urbană, în care locatarii erau nevoiți să împartă bucătăria. Bineînțeles că un alt motiv îl reprezenta posibilitatea de spionaj reciproc. Doar că efectul a fost invers. Lumea gătea la comun, dar mânca în privat, iar bucătăria s-a transformat într-un loc de bârfe și comentarii politice. Așa că inovația a fost abandonată fără mari regrete, deși cantinele muncitorești au continuat să existe. Tot în modernitate, corporațiile, care în obiectivele pe care și le propun nu diferă prea mult de statul totalitar, au prins destul de rapid ideea. În consecință, toate companiile respectabile găzduiesc astăzi o “cafeterie”, unde angajații se pot delecta cu meniuri fixe și anoste, precum viața din interioriul clădirilor de sticlă. În esență, mâncatul în corporație nu e altceva decât o altă strategie de “teambuilding” și o formă de a menține grupul în interiorul spațiului de control. Se încearcă, prin copierea unor formule clasice, menținerea artificială a unei coeziuni în jurul valorilor companiei. Nu se citește încă nimic motivațional în timpul meselor, dar experimentul este încă la debut. Revenind la Aristotel, este remarcabil că insistența sa asupra mâncatului la comun ne apare stranie. În fond, suntem sătui de comunism până peste cap și ultimul lucru pe care ni-l dorim este o întoarcere la vremurile bucătăriei comunale. Însă, pentru filozoful grec , această instituție avea, cel mai probabil, un caracter voluntar. Oamenii participau liberi la adunări și variantele de succes ale practicii, cum ar fi cele creștine, se bazau tocmai pe acest voluntariat. Suntem departe de înțelepciunea acelor vremuri. Și ne putem da seama de distanță dacă facem o comparație, nu cu mâncatul alături de comunitate, ci pur și simplu cu obiceiul de a lua masa în familie. Cu alte cuvinte, în comunitatea cea mai intimă. Ceea ce se remarcă, imediat, este raritatea momentelor în care toată familia reușește să se adune la masă. Apoi, când are loc fericita întâlnire, începe bruiajul tehnic. De obicei, televizorul sau radioul, în variantele retro, bâzâie în fundal și face imposibilă orice discuție; apoi tinerii încep să butoneze telefoanele și tabletele. Cei mai mici dintre copii nu pot mânca dacă nu se uita la un desen animat, așa că în familiile cu preșcolari masa este însoțită neapărat de zgomotul unui calcultor. În felul acesta, se pierde orice fel de comuniune și sacralitate a căminului, iar casa devine un fast food. Despre calitatea mâncării și implicarea familiei în treburile gastronomice nici nu are sens să vorbim. Cu atât mai mult, nu ar avea sens să comentăm pe marginea meselor alături de comunitea extinsă, deoarece în orașele de astăzi oamenii abia dacă își cunosc vecinul. De chemat la masă, nici nu poate fi vorba.
|