Nu se întâmplă foarte des să analizez filmele pentru copii, deşi primesc destul de frecvent rugăminţi. Mai mult, această analiză debordează de complezenţă masculină, iar eu îmi exhib toată puterea bărbătească în timp ce scriu acest text.

În general, majoritatea cererilor vin de la părinţi care vor să analizez producţiile Pixar, dar m-am decis să mă concentrez pe începuturi, pe ceva ce nu am mai văzut din copilărie: Mary Poppins. Înainte ca Jessica Rabbit să se unduiască lasciv în ”Who framed Roger Rabbit?” şi înainte ca Brad Pitt să hoinărească alături de frumuseţi animate în ”Cool World”, a fost Mary Poppins. Într-o realizare tehnică remarcabilă pentru vremea ei, Julie Andrews juca rolul lui Mary Poppins, o dădacă visătoare, care aduce echilibrul într-o familie bogată, dar disfuncţională. În misiunea ei, este însoţită de povestitorul carismatic şi independent, interpretat de Dick van Dyke, al cărui personaj ia la rând, nu se ştie din ce motiv, toate slujbele de doi lei posibile (cu un accent britanic imposibil).

Ceea ce scapă din vedere majorităţii oamenilor este prezenţa profundă a temelor oculte în film. Cititorii obişnuiţi ai site-ului meu, jaysanalysis.com, nu vor fi surprinşi să afle că autoarea cărţii, P.L. Travers, a fost – v-aţi prins!- o ocultistă zeloasă. Nu doar atât, dar veţi fi şi mai puţin surprinşi să descoperiţi că Travers (la fel ca şi Hitchcock) a lucrat pentru serviciile secrete britanice şi pentru Ministerul Informaţiei, principala sursă de propagandă guvernamentală. La fel ca şi restul grupării Korda din interiorul spionajului britanic, despre care am scris în Holywood Ezoteric, Travers s-a întâlnit cu Walt Disney pentru a discuta adaptarea cinematografică a romanului. Bineînţeles, misiunea principală a acestor personaje (Dahl, Fleming, Coward) a fost de a influenţa politica externă a SUA pentru a intra în Al Doilea Război Mondial şi a da o mână de ajutor în formarea OSS (Biroul de Servicii Strategice, predecesorul CIA, n.trad.), după cum am văzut cu altă ocazie:

Cireaşa de pe tort este mărturia lui Phillip Knightley, din ”The Second Oldest Profession: Spies and Spying in the Twentieth Century”, conform căruia toată această campanie a fost un efort britanic de a manipula politica americană:

”Donovan a fost ajutat să-şi pregătească memoriul către Roosevelt de Stephenson şi ofiţerii SIS din staful său. Doi experimentaţi ofiţeri de informaţii britanici, Amiralul John Godfrey şi asistentul său personal, Locotenentul Comandant Ian  Flemming (devenit celebru, ulterior, în calitate de creator al personajului James Bond) au traversat oceanul să lucreze pentru această campanie.  Nu există vreo îndoială asupra a ceea ce britanicii sperau să obţină, după cum reiese foarte clar din rapoartele pe care Stephenson i le trimitea lui Manzies. El scria că, la început, Donovan nu era deloc sigur că dorea să preia postul de director al ‘noii agenţii pe care noi o avem în vedere’ (sublinierea autorului). Când Donovan a fost numit, el l-a acuzat pe Stephenson, după cum mărturiseşte chiar acesta, că a complotat şi că l-a împins să preia această slujbă. Apoi, Stephenson şi-a mărturisit uşurarea că omul ‘nostru’ a ajuns într-o poziţie atât de importantă pentru eforturile‘noastre’. Maiorul Desmond Morton, de la Industrial Intelligence Center, a fost şi mai tranşant: ‘pentru toate intenţiile şi scopurile lor, serviciile de securitate americane sunt controlate de britanici prin intermediul preşedintelui. Desigur, este vital ca acest lucru să nu fie cunoscut în virtutea scandalului pe care l-ar provoca în rândurile izolaţioniştilor’” (pagina 217-218)

Pentru meritele sale deosebite în domeniu, Travers a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, ceea ce arată că nu era doar o simplă autoare de cărţi de copii şi că, la fel ca restul ofiţerilor din grup, era puternic implicată în studii şi experimente oculte. Pentru Travers, aceasta însemna o preocupare pentru teozofie, scrierile lui Gurdjieff şi, în cele din urmă, meditaţii Zen. Scriitorul S. Brinkmann comentează pe marginea acestui subiect:

”În Londra, Travers l-a întâlnit pe intelectualul irlandez George William Russell, cunoscut ca A.E. Russell, un adept al lui Madame Blavatsky şi al teozofiei. (Teozofia, condamnată de Biserică, este o versiune modernă de Gnosticism, care amestecă la un loc idei panteiste şi oculte). Russell avea impresia că el şi Travers s-ar fi întâlnit într-o viaţă trecută, aşa că s-a împrietenit cu ea şi a ajutat-o să îşi extindă cercul de prieteni astfel încât să întâlnească ocultişti ca I. Gurdjieff şi P.D. Ouspensky. De asemenea, el a introdus-o în domeniul religiilor esoterice orientale şi al folclorului şi a încurajat-o să-şi folosească fantezia pentru a scrie poveşti.”

Potrivit Societăţii Teozofice, Travers îl frecventa atât pe poetul Yeats, care făcea parte din Golden Dawn, cât şi pe satanistul George Bernard Shaw. ”A devenit un membru important al cercului literar din care făceau parte W. B. Yeats, Padraic Colum, James Stephens, Lady George, George Bernard Shaw şi alţii. Mai târziu, s-a mutat în Anglia şi a scris pentru New English Weekly. Acolo, grupul ei de prieteni s-a lărgit cu personaje precum A. R. Orage, P. D. Ouspensky şi G. I. Gurdjieff. În acest timp, W.B. Yeats a tradus Upanişadele, lucrare ce va avea o influenţă deosebită asupra lui Travers, la fel ca şi mitologia hindusă sau budistă, tradiţia indienilor Navajo şi psihologia lui Jung’ (…) Scena zoo din cartea Mary Poppins este înţesată de imagerie ocultă. În scena cu pricina, animalele conduc grădina, iar oamenii se află în cuşti. Regele animalelor este un șarpe cobra uriaş, pe care Poppins îl numeşte văr.”

Cum era de aşteptat, cartea diferă foarte mult de film, lucru care a deranjat-o pe Travers (această întâmplare a devenit, de altfel, subiectul unui film recent, ”Saving Mr. Banks”). Travers a descris o o dădacă acrită, o cotoroanţă imposibil de îmbunat, în timp ce Disney a preferat o bonă impecabilă, întruchipată de Julie Andrews. Bizareriile nu se opresc, totuşi, aici. Filmul debutează cu imaginea unei mame cu probleme, obsedată în chip ridicol de cauze feministe, în timp ce îşi neglijează copiii, şi un tată posac, de meserie bancher, care îşi doreşte să conducă familia ca pe o maşinărie unsă la perfecţie. Drept consecinţă, familia alege o guvernantă tipicară care apare, literal, dintr-un nor adus de o pală de vânt. În concepţia lui Travers, aceasta ar urma să reprezinte o siddhi sau o formă de reîncarnare a unui arhetip feminin, lucru confirmat de Jurnalul Societăţii Teozofice:

“S-ar putea spune că Mary Poppins se aseamănă cu un înger păzitor, cu un daimon sau cu o fiinţă cosmică aflată în vizită pe pământ din când în când. Nu ajunge la un consens cu familia Banks decât foarte târziu, dar, cât timp se află acolo, învaţă familia, în special copiii, despre sensul profund al vieţiii. Face acest lucru prin escapade magice alături de copii în timp ce micuţii visează sau se trezesc şi par că părăsesc încăperea… ”

Jurnalul Societăţii Teozofice continuă, comentând pe marginea scrierilor lui Blavatsky:

“În fragmentul patruzeci, textul spune ‘Numai atunci vei putea deveni un preumblător al cerului, care merge pe vânturile de deasupra valurilor, al cărui pas nu atinge apele’ (p. 9). Explicaţia din glosar pentru acest fragment se referă la siddhi sau la puterea spirituală ca fiind un preumblător al cerului, iar ‘corpul yoghinului devine una cu vântul; ca un nor din care se iţesc membrele sale’, după care yoghinul ‘înţelege şi percepe ceea ce se află dincolo de stele şi mări, aude limbajul devilor şi înţelege şi percepe ceea ce se află în mintea unei furnici’ (p.77) Această stare este cunoscută ca Marea Excepţie şi se potriveşte de minune puterilor pe care le deţine Mary Poppins. Mai precis, aceasta înseamnă că ea a trecut dincolo de evoluţia umanităţii, iar viaţa ei se află în opoziţie cu cei care nu au atins acest stadiu.”

Aşadar, Mary Poppins este o bătrână demonică, dintr-o altă dimensiune, trimisă către noi, neandertalienii, care încă mai credem în lucruri ca raţiune, comerţ, ierarhie socială etc. Mary se află dincolo de toate acestea, deoarece, se presupune, ea este fiinţa evolutivă perfectă, adică, bineînţeles, o femeie. De aici apar în film lozincile frecvente despre feminism şi sufragete, mult edulcorate în versiunea cinematografică, în care, la final, mama feministă lasă deoparte activisimul şi se întoarce la bărbat şi la copii.

În mare, versiunea Disney are un mesaj pozitiv: relaţiile umane familiale sunt naturale, sănătoase şi organice. Mai mult, chiar şi venalii bancheri britanici sunt portretizaţi negativ. 

Acest sfârşit sănătos ocultează unele aspecte mai stranii ale filmului, cum ar fi referinţele constante la “revoluţie” şi la “vânturile schimbării”. Deşi Mary pare conservatoare, ea reprezintă, de fapt, o putere revoluţionară. Pe de altă parte, şefii bancsteri ai domnului Banks detestă revoluţiile. Nimic mai puţin adevărat în lumea reală, unde bancsterii şi miliardarii sunt întotdeauna în spatele măştilor revoluţionare, de la Marxism, la anarho-capitalism şi la babilonia sexuală ideologizată (vezi seria mea de podcasturi Tragedy and Hope)

Nepăsătorul Bert (Van Dyke) este reprezentantul muncitorilor, din moment ce îl vedem în numeroase slujbe meniale, printre care şi aceea de artist sau coşar. Bert şi Mary fac o echipă stranie, care, într-un mod esoteric şi capricios, aduc lumea imaginaţiei în realitate, ceea ce reprezintă “vântul schimbării” adus de Mary şi pentru care a fost trimisă. La prima impresie, filmul are un final inocent, prietenos pentru familii, dar în substrat avem de-a face cu o trimitere la presupusa bisexualitate a lui Travers şi la drepturile femeilor. Este filmul despre adevăratul rol al femeii şi dacă adevărata femeie este o ideoloagă radicală sau o casnică? Tema feministă a filmului a reuşit să strârnească multe comentarii plictisitoare şi inutile, dar, la acea vreme, a fost un ”simbol al feminismului”. Revista Time explică:

“Filmul a avut un mesaj puternic pentru publicul anului 1964. În acel an, capitolul şapte al Actului Drepturilor Civile a interzis discriminarea sexuală la angajare. Cazul Roe vs. Wade era încă la nouă ani distanţă depărtare. ‘Suntem soldaţi în fuste’, cântă doamna Banks în primul cântecel din film. ‘Cruciate neînfricate pentru votul femeilor. Fiicele fiicelor noastre ne vor închina ode de mulţumire și vor spune: Bravo, surioară’”!  

Dacă doamna Banks e vocea progresului, soţul ei, domnul Banks, este vocea tradiţiei. Banks, un bancher spilicuit, îşi face cunoscut crezul în cel de-al doilea cântec al filmului, ”Viaţa pe care o duc”:

E minunat să fii englez în 1910

Regele Edward este pe tron, este vremea bărbaţilor

Sunt lordul, regele, seniorul casei mele

Îmi conduc supuşii, servitorii, copiii, nevasta cu o mână forte, dar blândă – noblesse oblige

Această viziune patriarhală nu rezistă la dezordinea sistematică adusă în casă de Mary Poppins. Tânărul Michael Banks vrea să cumpere mâncare pentru păsări de la o femeie despre care dădaca sa i-a vorbit, dar tatăl său vrea să-i investească mărunţişul în bancă. Băiatul vrea să-şi recupereze banii, îi nelinişteşte pe ceilalţi clienţi şi creează o panică bancară – un semn al vremurilor tulburi ce vor urma! Toată această provocare la adresa status-quo-ului (pe lângă noua sa situaţie de şomer) îl determină pe domnul Banks să-şi reconsidere poziţia faţă de putere şi ordine”.

Mary declanşează o revoluţie printr-o panică bancară involuntară. Deşi familia iese mai puternică la final, acest lucru se întâmplă prin falimentul domnului Banks şi prin înghiţirea pilulei amare despre patriarhat. Într-adevăr, toţi bărbaţii din film sunt nerozi, de la idiotul de pe străzi, la senilul căpitan de vas care locuieşte deasupra casei Banks. Mesajul lui Mary Poppins este simplu: ”Bărbaţi, este timpul să vă predați”. Bărbatul, adversarul etern al fanteziei şi distracţiei. O, patriarhie întunecată, cauză a războaielor, a foametei, a bolilor şi a molimelor! Dispari! Mai mult, bărbaţii trag și vânturi, dar delicata Mary, deşi face același lucru, rămâne perfectă. Dacă filmul s-ar reface astăzi într-o variantă geopolitică adecvată, Domnul Banks şi bancherii săi ar apărea la finalul filmului şi i-ar umple geanta lui Mary Poppins cu bani pentru excelentul efort de subversiune revoluţionară.

Cartea lui Jay Dyer, Holywood Esoteric, poate fi comandată de pe magazin.anacronic.ro